capitolul 8: Razbunarea

Cand am intrat in casa ma gandeam inca la planul meu de razbunare impotriva acelor nemernici,iar Edward mi-a citit imediat gandurile:
-Chiar crezi ca e o idee buna? A intrebat el curios.
-Da. Am raspuns eu rece. Este o idee buna…din vina lor am suferit eu,trebuie sa sufere si ei.
Am urcat in fuga scarile si am intrat intr-o camera necunoscuta. Nu stiam a cui e dar m-am asezat pe o canapea si am inceput sa-mi urzesc planul…nu imi aminteam exact numele lor…fetele le vedeam asa putin,in ceata. Stiu ca pe unul il chema John si pe Royce mi-l aminteam. Stiam ce se intamplase in seara aia dar era totul in ceata…tot ce puteam sa-mi amintesc clar a fost acea arsura cumplita…cant m-am gandit la asta,arsura parca a reinviat. Am alungat gandul asta din minte si m-am chinuit sin nou sa mi-i amintesc pe acei barbati: erau cinci,unul mai brunet….
-Ce cauti aici? Am intrebat eu cand Edward a dat buzna peste mine in camera.
-Nu cred ca ai observat dar asta este camera mea. A raspun el clar si raspicat.
-Oh…scuze. m-am ridicat vrand sa plec dar Edward m-a prins de mana.
-Stai vreau sa discutam ceva. A spus el.
-Te ascult…da-mi drumul la mana te rog daca nu vrei sa fii ranit. Am spus eu devenind mai atenta la ce vrea sa spuna.
-Stai jos te rog….m-am asezat si i-am facut semn sa continue. Stiu ca tu crezi ca te urasc,dar nu e asa.
-Nu? Dar spusese foarte clar ca sunt superficiala si nu ma place.
-Nu te plac ca si o iubita…Rosalie intelege: Esti foarte frumoasa dar nu esti genul meu si plus de asta eu te iubesc…ca pe o sora.
-Serios? Am intrebat eu…deci nu ma ura. Asta era perfect acum aveam o familie mult mai perfecta.
-Serios. Tu esti surioara mea mai mica.
-Stai putin…cati ani ai tu? De ce sa fie el mai mare?
-Pai 17 am avut cand m-am transformat…adica in 1918. asta imi da cam…17 ani umani si 15 ani vampiresti. A spus Edward.
-Dar eu am 18 ani acum si sunt mai mare ca tine… am spus eu prefacandu-ma suparata. Apoi am inceput amundoi sa radem. Si spune-mi de ce ai fost transformat? Am intrebat de curiozitate.
-pai vezi tu prin 1918 a fost o epidemie de Gripa Spaniola. Eram in Chichago…tatal meu murise deja de acest virus. Eu si mama mea eram internati in spitalul in care lucra Carlisle. Mama se pare ca suspecta deja ce era Carlisle si ultima ei dorinta a fost sa ma salveze Carlisle. Mama a murit iar eu nu mai aveam mult pana muream si eu din cauza febrei…imi ardea tot corpul si in momentul urmator Carlisle s-a apropiat de mine,mi-a soptit ca ii pare rau si..m-a muscat. De atunci a inceput sa arda acel foc in mine si apoi a urmat transformarea. Eram atat de prinsa in povestea lui incat am omis acel mic detaliu:
-Stai, ai zis ca Carlisle lucra intr-un spital? Si setea,sangele?
-Carlisle a invatat sa-si controleze setea in decenii de infometare… acum nici macar nu mai este atras de mirosul sangelui uman. M-am amintit de acea adiere de vant care a facut focul sa arda din nou.
-Si Esme?
-Mai bine o intrbi pe ea mai tarziu…acum vreau sa te intreb ceva. Chiar crezi ca ideea cu razbunarea e o idee asa de buna…adica daca le vei bea sangele poate vei regreta.
-Pai in primul rand nu le voi bea sangele…mu am de gand sa pastrez nici-o parte din ei in mine si nu voi regreta niciodata ca i-am omorat…dupa tot ce mi-au facut.
-Bine..te las sa te gandesti. A spus Edward si a iesit din camera…chiar daca era a lui.
Mi-am petrecut noaptea facand planur…nu stiam de ce nu pot dormi apoi m-am gandit ca asta e o alta caracteristica a vampirilor.
A doua zi dimineata am plecat in cautarea lor.
Din fericire in seara asta era un bal mascat unde ei trebuiau sa fie prezenti.
Toata ziua mi-am pregatit tinuta…aveam o rochie albastra cu alb si o masca alba cu paiete pe care o facuse Esme, pe fata.
Seara a venit iar eu am plecat la bal… eram eleganta,gratioasa,si foarte frumoasa chiar si cu masca pe fata.
Balul era chiar intr-una din salile de bal ale casei King…perfect.
AM intrat iar toate privirile erau pe mine…bine inteles daca mi-as fi dat masca jos toti ar fi fugit de parca ar fi vazut o fantoma,eu eram deja moarte pentru ei…si cu ochii rosii si pielea alba…sigur ar fi fugit.
L-am cautat cu privirea pe Royce…nu era. In schimb l-am vazut pe acel John. M-am dus la ei si fara sa vorbesc le-am facut semn sa vina dupa mine pana afara. M-au urmat ca niste catelusi. Afara i-am pus sa se intoarca,am scos trei esarfe din poseta si i-am legatla ochi.
-ooo….ai chef se ne tii in suspans frumoaso? Aintrebat unul ditre ei…numele…hmm nu il stiu. Ce patetic, bine ca nu stia ca va muri im curand.
-Nu iti face griji vei afla in curand despre ce e vorba.
I-am impins de la spate spre masina de epoca a lui Carlisle pe care o conducea Edward.
– Multumesc,i-am spus lui Edward prea incet ca urechile lor sa auda.
-Daca tu crezi ca e mai bine asa… a spus si Edward incet.
I-am dus in padurea din jurul casei familiei mel,familei Cullen. I-am pus pe niste scaune si i-am legat de gat si de un copac in trei secunde. Apoi le-am dat esarfele jos de la ochi iar eu mi-am dat masca de pe fata.
-Ce? Nu,nu,nu…nu se poate. Tu esti moarta,moarta! Ajutoooooooooor! fantoma,strigoooiul. Asta a fost reactia lor la vederea mea.
-Stii pe asta cu strigoiul ai nimerit-o. I-am spus eu calma.
-Ajutooooooor! Au strigat iar.
-Strigi degeaba. Nimeni nu te va auzi. Si am inceput sa alecg in cerc in jurul lor cu cea mai mare viteza si eram sigura ca ochii lor nu ma vedeau si doar ma simteau. M-am oprit brusc in fata lor. Stiti cat am suferit eu? Stiti cat m-a durut tot ce mi-ati facut voi?
-Nu a fost vina noastra. Royce ne-a pus. A spus John.
=Va plati si el..dar si voi. Am spus eu pe un glas care ii facea sa tremure.
-Ccce ne vei facce?
-Pai…sa ma gindesc. Veti muri spanzurati. Chiar nu voiam sa vars vreo picatura de sange. Celalalt prieten al vostru unde e?
-L-am adus eu Rose…se tot gandea la ce ti-a facut in noaptea aia…si…iata-l. Edward l-a legat rapid si pe celalalt nemernic de copac.
Ma tot prefaceam ca le trag scaunul de sub pisioare iar ei ma implorau sa le dau drumul, sa nu ii omor,plangeau chiar…ma implorau, exact cum ii imploram eu in acea noapte sa ma lase sa plec…
-Niciodata. Le-am spus rece si le-am tras scaunul de sub pisioare tuturor. Cu ultimele puteri ma implorau sa-i iert si sa-i ajut…m-am intors cu spatele si am luat-o la fuga.
Am alergat o zi intreaga…cand treceam pe langa casa ii multumeam lui Edward si ii spuneam sa stea linistit ca nu plec departe.
Am trecut noaptea pe langa un magazin cu rochii de mireasa. Am intrat prin acoperis si mi-am ales cea mai frumoasa rochie de mireasa…am furat-o. Aveam de gand sa le dau banii inapoi intr-o zi. Speram cu tot dinadinsul ca Royce sa fi auzit de moartea prietenilor sai… L-am cautat dis de dimineata si cum speram el stia de moartea prietenilor sai. Era inchis intr-o camera fara ferestre si era pazit dincolo de o uca de metal de doi soldati.
I-am prins pe cei doi soldati de capete si le-am rasucit pe fiecare cu cate o mane. S-a auzit un trosc apoi cei doi au fost pe jos… Am dat un pisor usie si aceasta s-a deschis fara a opune rezistenta.
Eram imbracata in rochia de mireasa alba. Royce cand m-a vazut a inceput sa urle ca un nebun si sa ma implore sa-l iert.
-To ai izolat aceasta incapere fonic…asa ca poti sa tipi cat vrei.
A renuntat la ideea de a tipa. S-a dus intr-un colt,s-a gremuit de frica si isi facea rugaciunea. Eu mergeam incet spre el…timpul trecea greu pentru el si il facea sa regrete fiecare clipa cand m-a torturat pe mine.
-Degeaba te rogi. Tot in Iad vei ajunge nemernicule.
M-am aplecat spre el si a inceput din nou sa tipe.
-Sti ca oricum nu ai scapare. I-am prins mana stanga si i-am intors-o la spate cu asa multa putere uncat s-a rupt. A inceput sa urle de durere.
-Asta a fost mana cu care mi-ai smuls parul din radacini.
-Te rog din suflet,iarta-ma. Ma doare. Se ruga el de mine.
-Suflet? Tu nu ai suflet nemernicule, si pe mine ma durea. Spuneam eu cu ura in timp ce amintirile deveneau mai clare si dureau. Si nici eu nu am suflet si nici mila de unul ca tine.
Am calcat cu talpa pe piciorul lui drept ci l-am rupt si pe acesta.
-Auuuuuuuu! Iarta-ma te rooog. A inceput iat sa urle. Uara din mine era mult mai mare decat mila pentru el.
-Aceste a fost pisiorul cu care m-ai lovit in burta. Si l-am lovit si eu pe el in burta asa tare ca l-am aruncat in coltul celalalt.
Se lovise la cap…o nu,nu,nu. Nu sange. M-am apropiat de el si simteam gatul cum imi i-a foc.
-Nu face asta te rog… nu ma omori. Se ruga el pentru ultima data. Iarta-ma.
-Planuiam sa fac asta mult mai incet dar dim pacate nu mai pot rezista. I-am prins capul in ambele maini si l-am invartit pana cand nu i-am mai auzit inima batand.
M-am asigurat ca nu era nimeni afara si am luat-o la fuga spre padure. Alergam,satisfacuta ca nu le bausem sangele si ca ei erau acum morti si ii durusera la fel ca si pe mine…